Un supliment alimentar pentru slăbit care are un derivat de amfetamină într-o concentraţie care ar interzice comercializarea la liber va fi retras de pe piaţa din România după ce laboratorul din Belgia a trimis o notă, prin sistemul de alertă rapidă, privind compoziţia produsului.
Autorităţile sanitare europene au transmis o notă, prin sistemul de alertă rapidă din Belgia, în care atenţionează responsabilii cu sănătatea din statele UE asupra unui supliment alimentar pentru slăbit care are un derivat de amfetamină într-o concentraţie care ar interzice comercializarea la liber.
"Direcţia de Sănătate Publică a Municipiului Bucureşti, prin intermediul Direcţiei de Control în Sănătate Publică, în urma notificării prin sistemul rapid de alertă din Belgia, a început un amplu control privind produsele din gama Superslim (suplimentul alimentar pentru slăbit importat din China). Ca urmare a verificărilor, a fost identificată lista distribuitorilor urmând ca inspectorii DSP Bucureşti să ia măsurile legale corespunzătoare privind retragerea produselor de la vânzare", a declarat agenţiei MEDIAFAX, directorul coordonator adjunct al Direcţiei de Control în Sănătate Publică al DSPMB, Adrian Călugăru.
Acesta a adăugat că "numai în Bucureşti sunt patru distribuitori, unul dintre ei având în stoc cam 500 de cutii".
"Probabil în Capitală ar fi 2.000 de cutii, iar în ţară de ordinul zecilor de mii. Importatorul are sediul în Timişoara", a mai spus Călugăru.
Potrivit acestuia, controalele vor fi efectuate şi în reţeaua de distribuţie pentru depistarea tuturor unităţilor prin care se comercializează cele două loturi de produse Superslim.