Programul Rabla, de casare a maşinilor uzate, a fost extins de Guvern, prin asigurarea unui număr nelimitat de autoturisme pentru persoane fizice şi includerea autoutilitarelor în categoria vehiculelor care pot fi achiziţionate prin acest program, a anunţat premierul Emil Boc.
Ministrul Mediului a anunţat recent că partea a doua a programului Rabla, care a început de la 1 iunie, va cuprinde autoutilitare uşoare şi un număr nelimitat de autoturisme pentru persoanele fizice.
Astfel, în program vor fi introduse şi autoutilitarele uşoare, de până la 3,5 tone, şi, respectiv, numărul de maşini care pot fi achiziţionate de o persoană nu mai este limitat la una singură, ci pot fi achiziţionat oricâte se doreşte, numai să se înscrie în datele programului.
Despre prima parte a programului "Rabla", care s-a încheiat în 29 mai, ministrul Mediului a spus că şi-a atins scopul şi practic a fost un ajutor pentru industria auto, care, în primele patru luni a avut o scădere a vânzărilor până în jur de 50%, per total.
Firmele ar putea intra în program din septembrie
Ministrul Mediului a mai declarat că şi persoanele juridice ar putea intra în programul "Rabla", dar de la 1 septembrie.
"Aici lucrurile se duc un pic spre legislaţia europeană şi, având discuţii cu Consiliul Concurenţei, aici trebuie aplicată aşa numita schemă de ajutor de minimis, adică de ajutor de stat, dar lucrul acesta se face în nişte etape. Însă el va fi fezabil şi va fi aplicat în a treia etapă. Adică de la 1 septembrie vor beneficia de autoturisme şi autoutilitare şi persoanele juridice, în aceleaşi condiţii", a declarat Nemirschi.
El a precizat că la persoanele juridice schema va fi aplicată pentru trei ani, aceasta însemnând că va fi valabilă până în 2011.
Numărul total de locuri în ediţia din 2009 a programului de înlocuire a parcului auto naţional, cunoscut sub numele de programul "Rabla", a fost crescut la 60.000, faţă de 40.000 în 2008. Şi prima de casare primită de cei care îşi dau la fier vechi maşina a fost majorată la 3.800 de lei pe unitate, comparativ cu 3.000 de lei în 2008. Astfel, fondurile totale alocate pentru programul de înnoire a parcului auto în 2009 vor fi de 228 de milioane de lei, conform ordonanţei de Guvern privind reluarea programului.
28.000 de maşini disponibile în etapa a doua
O altă noutate a ediţiei 2009 este aceea că în program vor putea intra maşinile mai vechi de zece ani după ce, până în acest an, erau casate doar maşini de 12 ani vechime sau mai mult contra primei de la stat.
Administraţia Fondului pentru Mediu a validat, luni, participarea a 134 de producători, importatori şi distribuitori de maşini în etapa a doua a ediţiei 2009 a programului "Rabla", fiind primiţi doar cei care au epuizat cel puţin 80 la sută din cuantumul alocat în prima fază.
Etapa a doua a Programului de stimulare a înnoirii Parcului auto naţional, cunoscut sub numele de programul "Rabla", se va desfăşura între 1 iunie şi 31 august 2009. Pentru etapa a doua vor fi disponibile 27.936 de maşini, suma totală alocată de Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM) în această a doua etapă fiind de 106.156.800 de lei.
Numărul maşinilor disponibile în cea de-a doua fază este cel de 20.000, programat iniţial, completat cu 7.936 care nu au putut fi vândute în prima fază.