Primarul oraşului italian Pisa, Marco Filippeschi, a declarat că administraţia plăteşte, dintr-un fond european, 42 de romi de origine română care locuiau la periferie pentru a se întoarce înapoi în România, la Craiova, relatează agenţia Adnkronos, în pagina electronică.
"Vrem să-i trimitem înapoi acasă, în România", a spus Filippeschi, citat de cotidianul Il Giornale. Primarul, membru al Partidului Democrat, de centru-stânga, a spus că a decis demolarea barăcilor de lângă Aurelia şi din spatele spitalului Cisanello. "Iniţiativa a fost planificată de mult timp. Ea vizează 42 de romi din România, cetăţeni ai Uniunii Europene, care au ales în mod voluntar să participe", a spus el.
"Ca o alocaţie către familii, iniţiativa costă 21.500 de euro (sau 511 de euro de persoană) sau un total de 30.000, inclusiv călătoria cu autobuzul, sub escorta Crucii Roşii. "Nu putem spune că este un preţ exorbitant", a adăugat Filippeschi, care a subliniat că nu este vorba despre "o deportare", ci despre o "repatriere voluntară", prin informarea prefecturii, a poliţiei şi a Ministerelor de Externe relevante.
Primarul a afirmat că zona Pisei găzduieşte aproximativ 1.000 de romi, jumătate trăind în sate unde plătesc chirie sau cheltuieli şi cealaltă jumătate locuind în barăci improvizate. Banii necesari pentru repatriere au fost preluaţi dintr-un fond european pentru imigraţie destinat regiunii Toscana.
Potrivit înţelegerii cu romii, administraţia oraşului suportă costurile de întoarcere în România şi în schimb ei îşi iau angajamentul că nu se întorc în Italia în mai puţin de un an. Românii sunt în prezent cel mai mare grup imigrant din Italia şi mulţi romi au naţionalitate română.