Ministrul Administraţiei şi Internelor, Dan Nica, a prezentat, ieri, noile uniforme pentru Poliţia Naţională, Poliţia de Frontieră, Pompieri, Aparatul Central, Oficiul Român de Imigrări şi din structurile care eliberează actele de identitate.
Nica a precizat că toate aceste structuri vor avea acelaşi tip de uniformă, de culoare albastră, singura diferenţă fiind gradul de pe umăr şi însemnele de pe mâna stângă.
Ministrul a menţionat că fiecare angajat va suporta costul uniformei din banii alocaţi pentru echipamente, adică 2.000 de lei pe an. El a spus că doreşte ca aceste uniforme să fie purtate de angajaţi începând cu 1 iunie, fiind în proces de consultare cu Poliţia Naţională.
Demnitarul a precizat că este vorba şi de economie, adică nu va mai fi nevoie ca uniforma să fie schimbată atunci când un angajat trece de la o structură la alta, adăugând că nu a găsit în poliţie trei uniforme care să aibă aceeaşi nuanţă.
"Odată cu intrarea în spaţiul Schengen va fi reorganizată frontiera de vest iar câteva mii de poliţişti de frontieră vor trece la Poliţia Naţională", a menţionat Nica.
Ministrul a mai spus că uniformele vor fi confecţionate de fiecare unitate de poliţie în parte, locală sau judeţeană, urmând să fie organizată o licitaţie publică. El a adăugat că uniforma va fi confecţionată din acelaşi tip de material, astfel că va exista şi o reducere la cumpărarea acestuia.
Nica a precizat că a dispus ca cei care îşi desfăşoară activitatea în stradă, cum este cazul poliţiştilor de la rutieră, să aibă uniforme care să-i protejeze, confecţionate din material bun, rezistent la frig, vânt şi ploaie.
Ministrul de Interne a subliniat faptul că nu vor exista decât două tipuri de uniforme, cea a Poliţiei Locale şi cea a Poliţiei Naţionale.
Referindu-se la culoarea uniformei pe care o va avea Poliţia Naţională, Nica a menţionat că aceasta este alegerea lui.
Ministrul Dan Nica declara, duminică, la finalul şedinţei de Guvern în care a fost aprobat proiectul de lege privind înfiinţarea Poliţiei Locale, că vor exista două poliţii, cea locală şi cea naţională. Noua structură va sprijini serviciile publice comunitare de evidenţă a persoanelor în activitatea pe teren şi va putea include, prin detaşare, poliţişti din unităţile teritoriale ale Poliţiei Române.
"La ora actuală este o confuzie mare între diversele structuri poliţieneşti, indiferent că sunt din poliţia naţională sau lucrează prin alte zone, ceea ce face ca şi omul, în momentul în care apelează la un poliţist, să nu ştie exact cu cine stă de vorbă. Poliţia locală va avea o uniformă diferită de poliţia naţională, tocmai pentru ca să poată să fie identificaţi şi să poată mai uşor să se prezinte în faţa oamenilor, să ştie fiecare când vine în control că are dreptul, că este poliţist local", a spus Nica.
Poliţia Locală va avea atribuţii legate şi de circulaţia autovehiculelor cu gabarit depăşit, iar Poliţia Naţională va avea competenţe în circulaţia rutieră, dar referitoare cu precădere la drumurile naţionale, autostrăzi şi cercetarea accidentelor.