Programul de dezvoltare a infrastructurii şi a unor baze sportive din mediul rural, prin care autorităţile locale primesc fonduri bugetare pentru sistemele de apă, drumuri, săli sportive şi alte lucrări, va fi prelungit cu trei ani, până în 2012, cu fonduri suplimentare totale de un miliard de lei.
Programul va fi extins şi suplimentat financiar prin ordonanţă de urgenţă.
Din suma totală, 550 milioane lei vor fi alocate în 2010, 300 milioane lei în 2011 şi 150 milioane lei în 2012.
Legislaţia în vigoare prevede că programul se aplică începând cu 2006 pe o durată de patru ani şi beneficiază de un buget maxim de trei miliarde lei.