Guvernul estimează pentru acest an o reducere a cheltuielilor de personal cu 60 milioane lei prin limitarea cumulului pensiei cu salariul plătit de stat, economii care vor creşte în următorii patru ani cu câte cinci milioane lei anual, până la 80 milioane lei, au declarat agenţiei MEDIAFAX surse oficiale.
Economiile estimate de Guvern că vor fi obţinute din limitarea numărului de persoane care pot cumula pensia cu salariul plătit de stat, incluse şi într-un document oficial, sunt indicate în creştere anuală de la 60 milioane lei, în acest an, la 65 milioane lei, în 2010, la 70 milioane lei, în 2011, la 75 milioane lei, în 2012, şi la 80 milioane lei, în 2013.
"Va fi realizată o diminuare a cheltuielilor de personal din bugetul de stat, având în vedere numărul de 20.439 persoane, care cumulează pensia cu salariul obţinut de la instituţiile publice, precum şi prognoza următorilor ani privind piaţa muncii", au afirmat sursele citate.
Datele cuprinse în documentul oficial, obţinut de MEDIAFAX, indică faptul că la nivel central sunt înregistrate 1.403 persoane care cumulează pensia cu salariul, în timp ce la nivel local numărul acestora creşte la 19.036 persoane.
La nivel local, cheltuielile de personal rezultate din cumulul pensiei cu venitul salarial sunt defalcate în raport cu salariile nete lunare (17,9 milioane lei), contribuţii ale angajatorului (5,3 milioane lei) şi cuantumul pensiei (12,7 milioane lei), totalul sumei reprezentând pensia cu salariul ridicându-se la 25,5 milioane lei.