Angajaţii din sistemul sanitar au liber astăzi, pentru al doilea an consecutiv, de Ziua Mondială a Sănătăţii, excepţie făcând doctorii care lucrează în cadrul sistemului de urgenţă sau al serviciilor de ambulanţă.
În 7 aprilie este celebrată Ziua Mondiala a Sănătăţii, sărbătoarea care va fi marcată de cadrele medico- sanitare printr-o zi liberă. Acesta este al doilea an în care angajaţii din sistemul sanitar românesc sărbătoresc printr-o zi liberă acest eveniment mondial.
Vor fi prezenţi la serviciu însă, ca de fiecare dată de sărbători sau în weekend, doctorii de la spitalele de urgenţă, din camerele de gardă ale unităţilor sanitare şi echipajele Serviciului de Ambulanţă, dar şi acestea cu efective mai mici.
"Vom lucra ca într-o zi de duminică. Vor fi asigurate gărzile conform programărilor, iar urgenţele, ca în orice zi. La noi, fiind spital de urgenţă nu prea se simte ziua liberă", a declarat, pentru MEDIAFAX, managerul Spitalului de Urgenţă Floreasca, Claudiu Turculeţ.