Rectificarea bugetului de stat, prevăzută după semnarea acordului de împrumut cu Fondul Monetar Internaţional (FMI) şi Comisia Europeană, prevede blocarea posturilor din sistemul public, ca măsură de reducere a cheltuielilor publice, au declarat agenţiei MEDIAFAX surse ministeriale.
Premierul Emil Boc a cerut ieri miniştrilor să prezinte, în maximum o săptămână, o listă a proiectelor de investiţii care necesită finanţare, în perspectiva rectificării bugetare şi a fondurilor pe care România le va primi în cadrul acordului încheiat cu FMI şi Comisia Europeană.
Guvernul va efectua o primă rectificare a bugetului pentru acest an, în luna aprilie, cel mai târziu în luna mai, după ce autorităţile române au convenit cu delegaţia FMI să ridice deficitul bugetar de la 2% la 4,6% din PIB, au declarat anterior agenţiei MEDIAFAX surse guvernamentale.
"În noile condiţii în care scăderea veniturilor este mai mare decât prognoza iniţială, fiind estimată o contracţie mai puternică a economiei, se impune o primă rectificare a bugetului", au arătat sursele citate.
Misiunea FMI a convenit cu Guvernul un deficit bugetar de 4,6% din PIB în 2009, faţă de nivelul de 2% aprobat prin lege, sub condiţiile îngheţării fondului salarial şi alocării eventualelor venituri suplimentare exclusiv pentru investiţii, au declarat recent pentru MEDIAFAX surse participante la negocieri.
"S-au recalculat veniturile şi cheltuielile pentru acest an şi s-a acceptat un nivel al deficitului de 4,6%, sub rezerva menţinerii fondului de salarii actual şi a condiţiei ca orice venit în plus faţă de noua prognoză să fie cheltuit exclusiv pentru investiţii. Este o situaţie excepţională şi se acceptă un deficit excepţional", au spus sursele citate.
Bugetul actual pentru 2009 a fost construit pe o creştere economică prognozată de 2,5%, un deficit bugetar de 2% din PIB, o rată a inflaţiei de 5% şi un Produs Intern Brut de 579 miliarde de lei (144,7 miliarde de euro).