Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a lui Ioan Codruţ Şereş, fost ministru al Economiei şi Comerţului, Zsolt Nagy, fost ministru al Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei, Gabor Kerekeş, Mircea Călin Flore, senior director CSFB Europe Ltd. Londra, cetăţean româno-englez, Michal Susak, cetăţean ceh şi Mustafa Oral, cetăţean turc.
Potrivit procurorilor DIICOT, în perioada 30 mai 2005 - 21 noiembrie 2006, aceştia au constituit sau aderat la un grup infracţional organizat cu caracter transnaţional, din care au făcut parte şi Vadim Benyatov, Stamen Stanchev, Dorinel Mihai Mucea şi Mihai Radu Donciu, în scopul comiterii unor infracţiuni grave, pentru a obţine direct sau indirect un beneficiu financiar sau alt beneficiu material.
Codruţ Şereş este acuzat şi de trădare prin transmiterea de secrete, iar pentru Michal Susak şi Mircea Călin Flore s-a reţinut şi comiterea infracţiunii de complicitate la spionaj.
Concret, în sarcina celor şase inculpaţi s-au reţinut comiterea de activităţi ilicite cu caracter penal derulate în legătură cu privatizarea SC Electrica Muntenia Sud, vânzarea unui pachet de 8% din acţiunile Petrom, procese de privatizare/restructurare a SC Romaero Bucureşti şi SC Avioane Craiova, aflate în portofoliul MEC - OPSPI, consultanţă în vederea privatizării SN Radiocomunicaţii, adjudecarea licitaţiei pentru asigurarea consultanţei în vederea restructurării şi privatizării C.N. Poşta Română din portofoliul MCTI, selectarea prin licitaţie a consultantului internaţional pentru listarea la bursă a pachetului de 46% din acţiunile deţinute de statul român la SC Romtelecom SA din portofoliul MCTI.
Anterior, pentru fapte similare, prin rechizitoriile nr. 222/D/P/2006 şi 156/D/P/2007 au fost trimise în judecată şi alte persoane.
Dată fiind calitatea de miniştri pe care Codruţ Şereş şi Zsolt Nagy o deţineau la data comiterii faptelor, cauza a fost trimisă Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Senatul a aprobat, în 26 august 2008, cererile de începere a urmăririi penale a senatorului PC Codruţ Şereş în dosarele "Electrica Sud" şi "Hidroelectrica".
Procesul "privatizărilor" a început în 20 aprilie 2007 doar cu acuzaţii Stamen Stanchev - consultant internaţional, Mihai Dorinel Mucea - fost adjunct al şefului Oficiului Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie (OPSPI) şi Mihai Radu Donciu - fost consilier al Ministrului Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei (cu responsabilităţi pe linia privatizării agenţilor economici în subordinea ministrului).
Stanchev, Mucea şi Donciu au fost trimişi în judecată în 18 aprilie 2007. Anterior emiterii actului de sesizare a instanţei de judecată, prin ordonanţa din 4 aprilie 2007 s-a dispus disjungerea cauzei privindu-i pe Şereş şi Nagy şi formarea unui dosar separat, pentru care a fost sesizată comisia competentă să acorde avizul pentru cercetarea celor doi miniştri.
Acuzele aduse altui consultant internaţional, Vadim Benyatov, implicat în cazul privatizărilor, au fost disjunse, el plecând între timp România ca urmare a ridicării interdicţiei de a părăsi ţara de către judecători.