Secretarul de stat din Ministerul Muncii Mariana Nedelcu a declarat, ieri, la întâlnirea organizată de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului (ANPDC), că ambii părinţi ar putea ca după naşterea copilului să stea o lună de zile acasă, în concediu.
Mariana Nedelcu a spus că în Uniunea Europeană se lucrează la o lege europeană prin care să se poată acorda concediu maternal şi pentru tată.
Ea a explicat că acest concediu maternal nu este echivalentul concediului pe care-l pot lua în prezent taţii în vederea creşterii copilului, ci se referă la faptul că atât mama, cât şi tatăl vor putea sta în concediu o lună de zile.
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului 148/2005 privind susţinerea familiei în vederea creşterii copilului, cu modificările şi completările ulterioare, reglementează faptul că persoanele care, în ultimul an anterior datei naşterii copilului, au realizat timp de 12 luni venituri profesionale supuse impozitului pe venit potrivit prevederilor Codului Fiscal, beneficiază de concediu pentru creşterea copilului în vârstă de până la doi ani sau, în cazul copilului cu handicap, de până la trei ani, precum şi de o indemnizaţie lunară.
Potrivit prevederilor articolului 6 alineatul 1 din OUG 148, concediul şi indemnizaţia lunară, precum şi stimulentul lunar se cuvin pentru fiecare dintre primele trei naşteri sau, după caz, pentru primii trei copii adoptaţi, luaţi în plasament sau în plasament în regim de urgenţă ori încredinţaţi în vederea adopţiei.