Un militar din Batalionul 21 Vânători de Munte a murit, ieri, în Afganistan, după ce un autovehicul de tip Humvee (HMMWV) a trecut peste un dispozitiv exploziv improvizat, în timp ce se afla într-o misiune de patrulare, el fiind rănit grav în incident şi decedând în timpul transportului spre spital.
Sergentul major Claudiu Chira se afla într-o misiune de patrulare pe Autostrada A1 (Qalat - Kabul). În jurul orei 15.30 (ora României), la
aproximativ 50 de kilometri de Qalat, al doilea autovehicul de tip Humvee (HMMWV) din coloana de cinci a trecut peste un dispozitiv exploziv
improvizat, se arată într-un comunicat al Ministerului Apărării Naţionale.
În urma exploziei, sergentul major Chira Claudiu, grav rănit, a primit asistenţă medicală la faţa locului şi a fost evacuat cu un elicopter MEDEVAC.
Pe timpul transportului spre spitalul din Kandahar, subofiţerul a decedat.
Militarul avea 30 de ani, era căsătorit, fiind angajat al Ministerului Apărării Naţionale din 2002.
Militarii Batalionului 21 Vânători de Munte "General Leonard Mociulschi" din Predeal acţionează în Afganistan din luna ianuarie a acestui an.
Conducerea Ministerului Apărării Naţionale îşi exprimă profundul regret pentru această pierdere şi este alături de familia greu încercată, se mai arată în comunicat.
Potrivit MApN, familia militarului decedat va primi 80.000 euro asigurare de viaţă, precum şi echivalentul a 100 de solde lunare, în valoare de 73.000 lei şi ajutorul de înmormântare.
MApN a precizat că are un plan în ceea ce priveşte repatrierea militarului, dar aşteaptă autorizaţiile de zbor.
MApN a comunicat, ieri, la solicitarea MEDIAFAX, că nu există, deocamdată, informaţii că ar fi şi militari răniţi în urma incidentului produs, ieri, în Afganistan, soldat cu moartea unui militar român.