Tichetele de vacanţă, introduse de Guvern începând cu acest an, pot fi acordate doar de către angajatorii care în anul fiscal anterior au obţinut profit, conform ordonanţei de urgenţă adoptate, săptămâna trecută, de Executiv.
"Angajatorii acordă tichete de vacanţă numai în cazul în care în anul fiscal anterior au obţinut profit sau venit, după caz", se arată în actul normativ.
Guvernul a aprobat, miercuri, prin ordonanţă de urgenţă, introducerea tichetelor de vacanţă, cu o valoare stabilită în limita a şase salarii minime brute pe economie.
Tichetele vor putea fi acordate de către angajatori în limita bugetului, pentru persoane încadrate cu contract individual de muncă. Tichetele vor fi acordate sub forma unui bon nominal, prin intermediul unităţilor emitente avizate de Ministerul Finanţelor, şi vor putea fi folosite doar de către persoanele ale căror nume sunt înscrise pe bilet.
Tichetele de vacanţă sunt bilete de valoare, cu valori nominale cuprinse între 10 şi 50 lei, integral suportate de către angajator, şi se pot folosi doar pentru achiziţionarea de pachete de servicii turistice în unităţile turistice avizate de Ministerul Turismului. Tichetele au termen de valabilitate de un an de la data emiterii, iar contravaloarea acestora nu se ia în calcul la stabilirea venitului salarial.
Ministrul Turismului, Elena Udrea, a arătat că tichetele ar putea fi folosite începând cu vacanţa de Paşti, normele de aplicare a noului sistem urmând să fie aprobate de Guvern, prin hotărâre, în termen de 15 zile.