Povestea care l-a făcut celebru pe Dumitru Hârşene, românul în vârstă de 34 de ani, s-a petrecut joi la amiază, în centrul oraşului Salonic. Doi georgieni deosebit de periculoşi, căutaţi de poliţiştii eleni pentru comiterea mai multor jafuri armate începând cu anul 2006, au fost prinşi de român. Fapta sa este cu atât mai lăudabilă cu cât s-a luptat cu mâinile goale cu tâlharii, ambii înarmaţi cu pistoale şi grenade.
Deşi erou, Dumitru Hârşene pare convins că doar soarta l-a făcut mare.
„Nenorocul lor a fost că motocicleta cu care veniseră să dea jaful nu a pornit. Sub ameninţarea pistoalelor au încercat să oprească un taxi şi două motociclete care circulau pe stradă. Până la urmă au reuşit să urce pe o motocicletă de putere mică şi au încercat să fugă. Eu eram la mai puţin de 500 de metri şi instinctiv am fugit spre ei să-i opresc. Am sărit cu picioarele în faţă şi i-am dărâmat de pe motocicletă. Au început să tragă spre mine, am auzit două focuri de armă şi pentru că nu m-au nimerit am crezut că sunt pistoale de jucărie”, a povestit românul.
Scăpat din calea gloanţelor, Dumitru Hârşene a continuat să-i hărţuiască pe tâlhari. I-a observat că au urcat din nou pe motocicletă pentru a fugi şi a sărit din nou cu picioarele în faţă pentru a-i opri. A reuşit şi a doua oară, dar în timp ce era în apropierea unuia dintre cei doi agresori un glonte i-a intrat între bazin şi picior.
„Nu am simţit nimic, şi am continuat să mă lupt cu unul dintre cei doi. Între timp, un grec care trecea prin apropiere a încercat să mă ajute, dar un alt glonţ l-a lovit în picior. S-a oprit, dar au intervenit ceilalţi trecători, iar apoi a sosit poliţia şi cei doi au fost imobilizaţi”, a rememorat românul.
Tâlharii au furat 18.000 de euro
Potrivit lui Dumitru Hârşene, cei doi tâlhari erau georgieni şi Poliţia din Grecia îi căuta de mai bine de trei ani pentru un şir întreg de jafuri armate. La jaful dat pe 22 ianuarie la Banca Pireus din Salonic, situată în zona centrală a oraşului, atacatorii furaseră circa 18.000 de euro. Ulterior, în timpul anchetei, unul dintre georgieni a recunoscut implicarea în 25 de jafuri armate, iar cel de-al doilea doar în nouă astfel de cazuri.
„Sunt indivizi deosebit de periculoşi, iar în Grecia erau cunoscuţi drept <Tâlharii cu BMW-ul>, deoarece în timpul jafurilor foloseau doar maşini sau motociclete marca BMW.
În spital, la Salonic
După ce totul s-a sfârşit, iar cei doi tâlhari au fost încătuşaţi, Dumitru Hârşene a intenţionat să plece spre magazinul pe care-l administrează în Salonic. Şi-a dat seama că ceva nu este în regulă şi medicii care l-au consultat în stradă l-au anunţat că a fost rănit de un glonţ. A ajuns imediat la spital, unde medicii l-au dus în sala de operaţie.
„Operaţia a durat 8 ore pentru că nu reuşeau să scoată glonţul. Acum sunt mai bine, am început să merg, dar am înţeles că voi fi ţinut în spital alte câteva zile”, a explicat Dumitru Hârşene.
Bărbatul se află de mai multă vreme în Grecia, iar la Salonic trăieşte alături de soţie şi cele trei fete, care au vârste cuprinse între 5 şi 10 ani.
Pentru fapta sa, românul a fost felicitat de toată lumea, inclusiv de persoane din conducerea Poliţiei şi a administraţiei din Salonic, În plus, banca i-a promis o recompensă, iar Consulatul general al României din Salonic a anunţat că îi va acorda o diplomă de excelenţă.