Ecaterina Andronescu (PSD), a declarat, sâmbătă, la audierea de către comisiile pentru Învăţământ ale celor două Camere, că o creştere de 50 la sută a salariilor pentru profesorii universitari este uşor exagerată.
"Când s-a discutat în comisia de la camera decidentă despre legea salarizării, am avut o propunere care nu a fost acceptată. Cred că pentru profesorii universitari este o creştere uşor exagerată. Aş face propunerea de a amenda la acest capitol legea, pentru că majoritatea dintre ei obţin majorările salariale din venituri extrabugetare pe care le aduc în universitate prin contract", a spus Andronescu.
Creştere salarială de circa 37 la sută
Aceasta a precizat că nu se poate dezice de legea creşterilor salariale, însă salarizarea pentru personalul din învăţământul preuniversitar nu mai este de 50 la sută, pentru că au fost deja făcute câteva măriri, fiind vorba de fapt de o creştere de circa 37 la sută în prezent.
Ecaterina Andronescu a explicat că această lege a fost iniţiată în noiembrie 2007, când era vorba de 50 de procente, dar după acel moment au mai fost măriri salariale "care au făcut să ne apropiem de acest procent". Ea a precizat că doar profesorii universitari nu au avut creşteri salariale anterior ultimei ordonanţe de guvern privind majorările salariale.
În opinia lui Andronescu, profesionalizarea şi depolitizarea managenentului în educaţie trebuie stabilite clar prin pachetul legislativ.
"Profesionalizarea este un obiectiv urmărit şi prin formarea iniţială, dar şi prin cea continuă. Şcoala nu trebuie să ajungă să fie un teatru politic. Din fericire, în domeniul academic situaţia s-a rezolvat, senatele universitare aleg în mod democratic conducerile universităţilor, dar mai trebuie făcute demersuri în domeniul învăţământului preuniversitar", a spus Andronescu.
De asemenea, ea a subliniat că este nevoie de modernizarea evaluării elevilor, apreciind că tezele cu subiect unic trebuie înlocuite.
Tezele cu subiect trebuie înlocuite cu altceva
"E un aspect important să ne construim competenţele de evaluare, iar evaluare la sfârşit de ciclu trebuie regândită. Tezele cu subiect unic sunt caduce şi trebuie înlocuite cu altceva, iar bacul a devenit nerelevant, să îl regândim şi să îi creştem relevanţa", a mai spus Adronescu, adăugând că evaluările la mijloc de ciclu nu se justifică.
Andronescu a susţinut în faţa comisiilor parlamentare reunite că trebuie regândită structura liceului, pentru a o adapta la formarea unor oameni care să răspundă nevoilor pieţei, iar autorităţile locale ar trebui să îşi asume rolul important pe care îl deţin în acest proces.
"Nu am avut o instituţie de adaptare a învăţământului la nevoia muncii. Am încercat să fac asta în mandatul anterior în şcolilele de arte şi meserii. Am avut discuţii cu autorităţile pentru a le adapta la nevoia pieţei. Aceste şcoli ar trebui să funcţioneze doar pe bază de contract cu agenţii economici", a mai spus Andronescu.