Rompetrol Downstream, divizia de distribuţie a carburanţilor a grupului Rompetrol, va reduce astăzi, cu cinci bani pe litru preţul la benzină şi cu şase bani pe litru pe cel al motorinei.
Preţurile carburanţilor vânduţi benzinăriile Rompetrol pot varia cu +/- 5% faţă de preţurile de referinţă.
Astfel, benzina Premium Euro 4 va costa 2,94 lei/litru, iar sortimentele Efix 95 şi Euro Super 98 fără plumb vor putea fi achiziţionate la preţuri de 2,99 lei/litru, respectiv 3,62 lei/litru.
Totodată, preţul pentru motorina Efix Diesel va fi redus la 3,43 lei/litru, în timp ce sortimentul Super Euro 5 va costa 3,72 lei/litru.
Ultima modificare a preţurilor carburanţilor comercializaţi de Rompetrol a avut loc luni, când motorina a fost ieftinită cu şase bani pe litru.
Grupul Rompetrol este controlat de KazMunaiGaz din Kazahstan, care deţine 75% din acţiuni.