Reprezentanţii comunelor din judeţul Alba, dar şi din alte zone ale ţării, au evoluat, timp de câteva minute, cu dansuri şi jocuri specifice în faţa Tribunei amplasate pe Bulevardul 1 Decembrie 1918 din Alba Iulia.
Parada a fost deschisă de interpreţii de muzică populară Nicolae Furdui Iancu, Ioan Bocşa şi Ionuţ Fulea, care au cântat împreună melodia "Nu uita că eşti român".
Manifestările organizate la Alba Iulia de Ziua Naţională a României şi împlinirea a 90 de ani de la Marea Unire au început, ieri dimineaţă, cu un moment solemn desfăşurat în centrul municipiului, la statuile lui I. I. C. Brătianu şi Iuliu Maniu, unde oficialităţile au depus jerbe şi coroane.
La manifestări au participat autorităţi locale, parlamentari şi oameni politici, printre care secretarul general al PRM, Gheorghe Funar, dar şi reprezentanţi ai românilor din diaspora. Camera Deputaţilor nu a avut nici un reprezentant la manifestările de la Alba Iulia, astfel încât coroana de flori din partea Camerei a fost depusă de elevi ai Liceului Militar din municipiu.
În cadrul ceremoniei de depunere de coroane, câteva zeci de tineri, purtând steaguri şi eşarfe tricolore, i-au fluierat pe reprezentanţii PNL, PNŢCD, PSD, PDL, PRM şi PC care depuneau coroane, scandând "Ziua Naţională nu-i campanie electorală". Tinerii au intonat imnul de stat al României si cântece patriotice.
La statuia lui Iuliu Maniu, participanţii la ceremonia de depunerea de coloane de flori au fost încadraţi de panouri electorale ale candidaţilor pentru Parlamentul României din judeţul Alba, care nu au fost îndepărtate din faţa statuii. Printre participanţi s-a aflat şi o delegaţie a PNŢCD, câţiva dintre membrii partidului purtând eşarfe galbene cu însemnele formaţiunii. Şi aici, câteva zeci de tineri au strigat "1 Decembrie, Ziua Naţională, nu e campanie electorală".
Programul manifestărilor a inclus primirea soliilor din cetăţile de scaun ale Unirii, la Sala Unirii, iar apoi a început slujba Te Deum, urmată de discursul PF Daniel şi de parada militară.
Parada a fost deschisă de Garda de Onoare, membrii acesteia prezentând onorul comandantului paradei, generalul maior dr. Mircea Savu, comandantul Diviziei 4 Infanterie "Gemina", şi prefectului de Alba, Dan Coriolan Simedru. Defilarea trupelor a fost urmată de un miting aviatic, la care au participat avioane MIG 21 Lancer şi elicoptere IAR 330 Puma, care au decolat de la Baza Aeriană 71 "General Emanoil Ionescu" din Câmpia Turzii şi au survolat zona de desfăşurare a evenimentelor.