Fondurile alocate pentru acoperirea cheltuielilor de organizare şi desfăşurare a alegerilor din acest an pentru Camera Deputaţilor şi Senat au fost majorate din nou de Guvern, cu încă 40 milioane lei, pentru cheltuieli de personal, aceasta fiind a doua suplimentare de fonduri operată în ultima lună.
Cheltuielile pentru alegerile parlamentare au fost astfel majorate, printr-o hotărâre aprobată recent de Guvern, cu 40 milioane lei (echivalent a 10,4 milioane euro), de la 124,2 milioane lei la 164,2 milioane lei, exclusiv pentru costuri de personal.
Suma aferentă organizării alegerilor a fost estimată iniţial, în luna august, la 100 milioane lei, dar a fost majorată în luna octombrie cu 24,2 milioane lei, la 124,2 milioane lei, pentru costuri de personal şi active nefinanciare.
Costurile pentru bunuri şi servicii au fost menţinute la nivelul aprobat în luna august, de 67,4 milioane lei.