După ce a vizitat salina de la Praid, şeful statului a mers, sâmbătă, împreună cu soţia sa în vizită la pensiunea câştigătorilor Festivalului Sarmalelor desfăşurat în septembrie în această localitate.
El a spus că merge la această pensiune pentru a mânca sarmale, declarând presei că speră ca în meniu să existe acest fel de mâncare.
Vizită la salină
Preşedintele Traian Băsescu şi soţia sa, Maria, au vizitat, sâmbătă la prânz, salina de la Praid, judeţul Harghita, şeful statului afirmând că a vrut să vadă mina de sare după ce a urmărit, la televizor, un reportaj despre aceasta. Preşedintele a cumpărat bilete de câte 20 de lei pentru ca el şi soţia sa să coboare în salină, după care cei doi s-au îmbarcat în autobuzul special cu care se coboară în salină, alături de câteva zeci de persoane.
În autobuz, şeful statului le-a povestit ziariştilor că este prima dată când merge în salina de la Praid, dar că a mai fost într-o salină, cea din Cacica. El a spus că îşi dorea să viziteze salina întrucât a văzut, în urmă cu două săptămâni, un reportaj despre aceasta la televizor, dar şi pentru că a promis că se va întoarce în Harghita după Festivalul Sarmalelor.
El a explicat că a profitat de ziua care i-a rămas liberă după întâlnirea de la combinatul Azomureş şi, fiind sâmbătă, şi-a invitat soţia să viziteze salina.
Ulterior, preşedintele a vizitat capela din salină, el şi soţia închinându-se la Sfânta Evanghelie, iar apoi s-a întreţinut cu preotul capelei şi autorităţi locale.
A cumpărat sare pentru calul soţiei
Traian Băsescu a fost la un magazin de suveniruri de unde a cumpărat sare pentru calul cu care face echitaţie, aproape zilnic, Maria Băsescu.
Şeful statului s-a oprit apoi la o cramă, tot în salină, unde era organizată o expoziţie de vinuri româneşti, cârnaţi şi ceapă.
Preşedintele Băsescu, a fost, sâmbătă dimineaţă, la combinatul Azomureş din Târgu Mureş, unde a avut discuţii cu administraţia şi sindicatele unităţii.
Preşedintele Traian Băsescu a fost, în 20 septembrie, la Praid, în judeţul Harghita, unde se desfăşura Festivalul Sarmalelor, el fiind însoţit de soţia sa, Maria Băsescu. La acea vreme, el a refuzat să facă parte din juriul concursului, motivând că nu poate mânca mult.