Preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, l-a catalogat, ieri, în timpul unui turneu prin Valea Jiului, pe fostul lider al minerilor Miron Cozma ca fiind "un om vanitos, cu o evoluţie proastă, care se vedea prim-ministru".
În timpul vizitei făcute, ieri, în Valea Jiului, fostul preşedinte al României, Ion Iliescu, a declarat că Miron Cozma a avut o "evoluţie proastă”.
"Miron Cozma, din păcate, a evoluat prost. Este un om vanitos, care se şi vedea prim-ministru. Acest lucru i-a stricat lui şi imaginii. El a avut, într-adevăr, nişte comportamente şi a compromis din acest punct de vedere imaginea minerilor. Însă a fost o acţiune mârşavă, diversionistă, de diabolizare a minerilor. Cui i-a slujit aşa ceva? Nu numai Văii Jiului i-a stricat, ci imaginii întregii ţări. Dar asta este lupta politică”, a declarat Ion Iliescu.
În cazul lui Cozma, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis, la începutul lunii decembrie 2005, contopirea pedepselor pe care acesta le-a primit pentru implicarea în două mineriade: şapte ani şi 11 luni închisoare (pedeapsă executată deja pentru mineriada din 1991) şi zece ani de închisoare (pedeapsă aplicată de instanţa supremă pentru mineriada de la Costeşti, din februarie 1999).
Miron Cozma a fost eliberat la începutul lunii decembrie a anului trecut din Penitenciarul Rahova, după ce a ispăşit zece ani de închisoare pentru subminarea puterii de stat.
Miron Cozma are interdicţie pentru o perioadă de cinci ani de a intra în Bucureşti şi Petroşani, dar poate merge la Lupeni sau în celelalte oraşe din Valea Jiului. Aceasta este o măsură complementară dispusă de instanţa supremă în februarie 1999, când l-a condamnat la 18 ani de detenţie pentru mineriada din septembrie 1991, soldată cu căderea Guvernului Petre Roman.