"Elementele de consolidare a securităţii stipulate în acest document sunt o continuare a progreselor înregistrate de România în sensul eliminării vizelor pentru Statele Unite şi posibilei aderări la Programul Visa Waiver", precizează comunicatul.
"Laud Guvernul român pentru angajamentul faţă de aceste elemente de consolidare a securităţii şi faţă de valoarea comună a libertăţii", a declarat, potrivit comunicatului, Michael Chertoff. "Această realizare are ca bază relaţia puternică dintre ţările noastre şi ne aduce mai aproape de ziua în care cetăţenii români vor putea călători fără vize", adaugă secretarul american pentru Securitatea Internă.
Programul Visa Waiver funcţionează de peste 20 de ani, având în prezent 27 de state participante, din Europa şi Asia.
Condiţii necesare
În august 2007, Congresul SUA a autorizat Departamentul pentru Securitatea Internă să reformeze Programul Visa Waiver şi să consolideze acordurile de securitate cu statele participante, extinzând condiţiile necesare statelor aspirante.
Aranjamentele de securitate menţionate în declaraţia interimară reprezintă "progrese importante" pentru îndeplinirea condiţiilor noului sistem VWP, continuă comunicatul Departamentului de Securitate Internă.
Printre aceste condiţii se numără îmbunătăţirea schimbului de informaţii despre călătoriile internaţionale şi monitorizarea frontierelor, îmbunătăţirea schimbului de date despre terorişti sau suspecţi de terorism, raportarea la timp a furtului sau pierderii paşapoartelor, dezvoltarea unui program privind prezenţa agenţilor de securitate la bordul curselor aeriene.
Călătorii în SUA fără vize, pentru români
Ministerul român al Afacerilor Externe (MAE) a anunţat zilele trecute că documentul semnat ieri confirmă continuarea procesului de creare a condiţiilor pentru eliminarea vizelor pentru cetăţenii români. Potrivit unui comunicat MAE remis vineri, semnarea Declaraţiei reprezintă angajarea voinţei politice a celor două guverne pentru îndeplinirea unui set de măsuri menit să faciliteze accesul României în Programul Visa Waiver. Declaraţia confirmă continuarea procesului de creare a condiţiilor pentru obţinerea de către cetăţenii români a regimului de călătorie fără vize în Statele Unite (pentru călătoriile de scurtă durată, în scop turistic sau de afaceri).
Pe baza principiilor cuprinse în Declaraţie, autorităţile române şi cele americane vor coopera pentru adoptarea măsurilor convenite, urmând ca accesul României în Programul Visa Waiver să se realizeze atunci când toate condiţiile prevăzute de legislaţia americană vor fi întrunite, conchidea MAE.