Directorii companiilor de stat vor fi plătiţi cu o sumă fixă egală cu indemnizaţia unui subsecretar de stat, la care se va adăuga o sumă calculată în raport cu importanţa activităţii acestora şi nivelul subvenţiilor, profitului şi al rambursărilor de credite la nivelul unităţii.
Procedura de remunerare a directorilor generali şi directorilor de companii naţionale a fost decisă prin ordonanţă de urgenţă aprobată, ieri, de Guvern, a anunţat premierul Călin Popescu Tăriceanu.
Într-un comunicat al Guvernului se arată că salarizarea conducătorilor operatorilor economici cu capital majoritar sau integral de stat se va realiza în funcţie de ponderea subvenţiilor în veniturile acestor societăţi/companii şi de performanţele economice înregistrate.
Actul normativ redefineşte noţiunea de contract de mandat, stabilind şi drepturile şi obligaţiile pe care trebuie să le respecte conducătorii acestor instituţii.
Prevederile actului normativ se aplică în cazul conducerii regiilor autonome, societăţilor şi companiilor naţionale şi societăţilor comerciale la care statul sau o unitate administrativ-teritorială este acţionar unic sau majoritar, precum şi filialele acestora.
Directorul general/directorul va beneficia de o remuneraţie lunară acordată prin contractul de mandat, compusă din o sumă fixă egală cu indemnizaţia acordată prin lege pentru funcţia de subsecretar de stat şi o sumă acordată în funcţie de importanţa activităţii, responsabilitatea funcţiei şi nivelul subvenţiilor, transferurilor, inclusiv celor de capital, rambursărilor de credite acordate. Această sumă se va aproba prin hotărâre a guvernului.
Potrivit noilor prevederi, în contractul de mandat vor fi înscrise alte drepturi pentru director/director general, acordate prin similitudine cu cele din contractul colectiv de muncă aplicabil unităţii respective: concediu de odihnă şi indemnizaţia aferentă, diurnă şi cheltuieli de delegare în interesul serviciului, concediu medical conform legii şi zile libere plătite pentru sărbători legale, zile festive specifice, căsătorie, naşterea unui copil sau în caz de deces al unui membru de familie.
Directorului/directorului general nu i se pot acorda prin contractul de mandat alte beneficii de orice natură, în afara celor menţionate.
Remuneraţia lunară a directorului general/directorului stabilită prin contractul de mandat este unică formă de recompensare în bani a activităţii depuse de persoana respectivă.
Contractele de mandat se modifica în mod corespunzător astfel încât să intre în vigoare începând cu 1 ianuarie 2009.
Contractele încheiate până la data intrării în vigoare a ordonanţei aprobate, ieri, de Guvern îşi păstrează valabilitatea până la data modificării acestora, dar nu mai mult de 31 decembrie 2008.