Curtea Constituţională a arătat, ieri, în motivarea decizie prin care a statuat că Legea privind majorarea pensiilor pentru grupele I-II este constituţională, că mărirea asigurărilor sociale se justifică în mod obiectiv şi rezonabil, problema finanţării ţinând de relaţia dintre Parlament şi Guvern
Curtea Constituţională a respins, miercuri, sesizarea Guvernului privind neconstituţionalitatea adoptării legii privind majorarea pensiilor pentru grupele I şi II de muncă, judecătorii constituţionali apreciind că sunt constituţionale modificările aduse Legii 19/2000.
"Examinând actul normativ supus controlului de constituţionalitate, Curtea reţine că acesta reprezintă o măsură de politică legislativă în domeniul protecţiei sociale a pensionarilor şi a persoanelor asigurate care au desfăşurat activităţi în locuri încadrate în grupe superioare de muncă, ori în condiţii speciale sau deosebite. Faptul că Guvernul nu a susţinut adoptarea amendamentelor la proiectul de lege criticat nu este un motiv de neconstituţionalitate", se arată în motivarea deciziei.
Deputaţii au adoptat, în luna septembrie, cu 173 de voturi "pentru", 35 de voturi "împotrivă" şi şapte abţineri, o iniţiativă legislativă privind majorarea pensiilor pentru grupele I şi a II-a de muncă, de la 1 ianuarie 2009. Iniţiativa legislativă modifică Legea 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările şi completările ulterioare. Proiectul de lege a fost depus în 29 septembrie la Secretariatul general al Camerei Deputaţilor pentru exercitarea dreptului de sesizare asupra constituţionalităţii.
În urmă cu două zile, Curtea Constituţională a decis că este constituţională Legea pentru modificarea şi completarea Legii 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale.