Reprezentanţii producătorilor şi distribuitorilor de medicamente s-au întâlnit, marţi, cu ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu şi conducerea direcţiei farmaceutice a MSP.
"Am reuşit, cred eu, să avem poziţii clare şi să stabilim un calendar al întâlnirilor pentru perioada următoare, astfel încât să nu punem în pericol aprovizionarea cu medicamente a populaţiei'', a spus demnitarul.
Nicolăescu a precizat că, în următoarele zile, direcţia farmaceutică din MSP va face o evaluare a planurilor stabilite marţi, urmând ca până săptămâna viitoare, de comun acord, să fie găsite soluţii care să asigure continuitatea aprovizionării cu medicamente.
"Vreau să înţelegeţi că nu sunt de acord cu majorarea preţurilor la medicamente. Am spus producătorilor şi importatorilor să ţină cont de faptul că din cele 4,5 milioane de pensionari, 3,5 milioane primesc reţete compensate în diferite grade de compensare. Aceştia trebui să-şi poată lua produsele'', a adăugat ministrul.
Preşedintele Asociaţiei Distribuitorilor şi Importatorilor de Medicamente (ADIM), Robert Popescu, a spus, marţi, într-o conferinţă de presă, că nu mai poate exista un flux de medicamente importate dacă Ministerul Sănătăţii Publice nu îşi îndeplineşte "obligaţia legală de a le recalcula preţul".
Motivul blocajului financiar întâmpinat de distribuitorii de medicamente de import este evoluţia cursului valutar din ultima perioadă, respectiv deprecierea monedei naţionale, precum şi refuzul Ministerului Sănătăţii Publice de a ajusta trimestrial preţul acestora, conform legii.
Potrivit Ordinului 612, "preţurile pentru medicamentele româneşti şi din import avizate şi care pot fi revizuite, de regulă anual, vor fi considerate maximale şi vor fi ajustate trimestrial, pe bază de catalog ce va fi vizualizat pe pagina de web a Ministerului Sănătăţii".