"Problema e simplă. Existau în Parlament mai multe propuneri, inclusiv cea a PNL, iar Guvernul a lucrat în acest timp, în vederea instituirii unor măsuri reparatorii acestor drepturi şi a emis Ordonanţa de Urgenţă care îşi produce efecte de la 1 octombrie. În Parlament s-a introdus, în mod forţat, o lege care prevede acelaşi lucru în alt mod", a spus Câmpeanu.
Ministrul susţine că, în cazul iniţiativei legislative adoptate de Parlament, "nu s-a respectat procedura", nu a fost consultat Guvernul.
De asemenea, Câmpeanu a declarat că legea nu are susţinere financiară şi creează discriminare, pentru că a extins aceleaşi drepturi şi la persoanele care se încadrează în grupe speciale din Legea 19/2000, în cazul cărora se aplică alte principii.
„Suntem total în afara legii”
Guvernul a sesizat Curtea Constituţională în cazul iniţiativei legislative privind majorarea pensiilor pentru grupele I şi II de muncă, motivând că nu au fost prevăzute fondurile necesare şi sunt prevăzute elemente discriminatorii, a declarat şeful SGG, Gabriel Berca.
"Considerăm că suntem total în afara legii", a spus Berca.
Deputaţii au adoptat, în luna septembrie, cu 173 de voturi "pentru", 35 de voturi "împotrivă" şi şapte abţineri, o iniţiativă legislativă privind majorarea pensiilor pentru grupele I şi a II-a de muncă, de la 1 ianuarie 2009. Iniţiativa legislativă modifică Legea nr.19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările şi completările ulterioare. Proiectul de lege a fost depus în 29 septembrie la Secretariatul general al Camerei Deputaţilor pentru exercitarea dreptului de sesizare asupra constituţionalităţii.
Conform propunerii legislative adoptate de Parlament, "pensionarii sistemului public şi asiguraţii care au desfăşurat activităţi în locuri încadrate în grupe superioare de muncă, potrivit legislaţiei anterioare datei de 1 aprilie 2001, precum şi cei care au desfăşurat activităţi în locuri de muncă încadrate în condiţii de muncă speciale sau deosebite, beneficiază de majorarea punctajelor realizate în perioadele respective, după cum urmează: cu 50% pentru perioadele în care au desfăşurat activităţi în locuri încadrate în grupa I de muncă, potrivit legislaţiei anterioare datei de 1 aprilie 2001, sau locuri încadrate în condiţii speciale şi cu 25% pentru perioadele în care au desfăşurat activităţi în locuri din grupa a II-a de muncă sau în locuri încadrate în condiţii deosebite".
Recalcularea pensiilor stabilite anterior intrării în vigoare a acestei legi se efectuează din oficiu de Casa Naţională de Pensii şi alte Drepturi de Asigurări Sociale şi se acordă beneficiarilor începând cu data de 1 ianuarie 2009, mai prevede proiectul.
Propunerea legislativă a fost respinsă de Senat în luna aprilie, iar Camera Deputaţilor este forul decizional.