vineri, 5 sep 2008 - Anul XIII, nr. 209 (3890)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9767 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,7959 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   1 imagine |   ø fişiere video

Afirmaţie

Păcuraru: „Decizia Spaniei de a restrânge recrutarea nu afectează libera circulaţie a forţei de muncă”

Decizia Spaniei de a restrânge recrutarea muncitorilor străini nu afectează libera circulaţie a forţei de muncă, în baza căreia au plecat la muncă majoritatea românilor, însă rata şomajului din această ţară i-ar putea determina pe mulţi să revină acasă, potrivit ministrului Muncii, Paul Păcuraru.

Mulţi dintre românii care muncesc în Spania ar putea să aibă probleme şi să fie tentaţi sau presaţi să revină acasă, însă nu din cauza deciziei Guvernului spaniol care a anunţat că renunţă integral până la sfârşitul anului 2009 la serviciile de recrutare "de la sursă" a muncitorilor străini în ţările lor de origine, ci a creşterii şomajului în Spania, a declarat pentru MEDIAFAX ministrul Muncii, Paul Păcuraru.

"Dacă revin acasă şi sunt calificaţi, nu vor avea probleme legate de găsirea unui loc de muncă", susţine demnitarul.

 

Decizia se referă doar la acordul dintre România şi Regatul Spaniei

Decizia Spaniei se referă doar la acordul dintre România şi Regatul Spaniei pentru reglementarea şi organizarea circulaţiei forţei de muncă între cele două state, nu şi la libera circulaţie a forţei de muncă, a precizat ministrul.

România şi Spania au încheiat acordul pentru reglementarea şi organizarea circulaţiei forţei de muncă la 23 ianuarie 2002. Documentul, ratificat prin Legea 464/2002, prevedea selecţia de muncitori români pentru Spania, aceste acţiuni fiind realizate în baza solicitărilor guvernului spaniol, prin agenţiile de ocupare.

"Ofertele au cuprins 65.000 de oameni, circa 20.000 pe an. Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă şi agenţiile judeţene făceau selecţii la solicitarea firmelor spaniole din agricultură, de cele mai multe ori", a explicat ministrul Muncii.

 

Nu vor mai exista oferte trimise către autorităţile române pentru recrutare

Păcuraru a spus şi că, pe fondul crizei de forţă de muncă din România, situaţie complet diferită de cea din Spania, autorităţile române nu mai erau foarte interesate în a susţine exportul de forţă de muncă.

"Eram interesaţi să-i aducem înapoi, existând şi un program guvernamental în acest sens. Declaraţiile oficialităţilor spaniole arată că nu vor mai exista oferte trimise către autorităţile române pentru recrutare", a spus Paul Păcuraru.

Potrivit ministrului, în aceste condiţii, acordul dintre cele două ţări poate fi suspendat sau "va muri de la sine".

 

Principiul liberei circulaţii

"Subliniez că circulaţia forţei de muncă nu se realiza în baza acordului, ci a principiului liberei circulaţii. Această decizie a guvernului spaniol nu afectează în niciun fel interesele autorităţilor române, pentru că şi noi eram interesaţi să nu mai trimitem muncitorii români. În ce priveşte circulaţia românilor, rămâne deschisă şi la incidenţa solicitărilor şi ofertei de pe piaţa spaniolă. Nu există alt impediment pentru români. Dacă-şi găsesc de lucru, pot munci în continuare în Spania", a mai spus ministrul.

Paul Păcuraru a amintit însă că interesul României este să stopeze emigraţia forţei de muncă şi să aducă cât mai mulţi români înapoi în ţară, pentru a face faţă solicitărilor în ceea ce priveşte acoperirea deficitului de forţă de muncă, pe care actuala expansiune economică o implică.

Guvernul spaniol a anunţat, miercuri, că va renunţa integral până la sfârşitul anului 2009 la serviciile de recrutare "de la sursă" a muncitorilor străini în ţările lor de origine pe fondul creşterii alarmante a şomajului în Spania.

Recrutarea muncitorilor străini în ţările lor de origine "va fi aproape de zero" în 2009, a anunţat ministrul spaniol al Muncii şi Imigraţiei, Celestino Coracho, citat de AFP.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Păcuraru: „Decizia Spaniei de a restrânge recrutarea nu afectează libera circulaţie a forţei de muncă”.
 Vizualizări articol: 659 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Păcuraru: „Decizia Spaniei de a restrânge recrutarea nu afectează libera circulaţie a forţei de muncă”0.05

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


1.   Fonfalaul trimis de
( 5 sep 2008, 20:44:07
Cu un ministru penal , ce mama ma-si sa discuti.Auzi braul, sa vina muncitorii inapoi pentru 200 de euro pe luna si sa fie sclavii unor incompetenti. Bine i-a zis Morega de la Dolj "fonfalau".

Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Alte titluri din Actualitate national

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei