Peste 70 de arme şi 505.000 de cartuşe au fost descoperite de poliţiştii de frontieră în primele şapte luni ale acestui an, fiind întocmite 94 de dosare penale pentru nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor.
Potrivit Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră (IGPF), 81 la sută din armele pentru care deţinătorii nu posedau documentele necesare la trecerea frontierei au fost neletale (de autoapărare), mărcile "preferate" fiind Ekol, Grizzly şi Blow.
În perioada 1 ianuarie - 31 iulie, poliţiştii de frontieră au descoperit 74 de arme şi 505.271 cartuşe, în timp ce în perioada similară a anului trecut au fost confiscate 110 arme şi 19.766 de cartuşe. În ceea ce priveşte tipul de armă, pe primul loc sunt pistoalele cu gaze, urmate de pistoalele şi puştile cu aer comprimat (peste 80 la sută), în două treimi din cazuri calibrul acestora fiind de nouă milimetri.
Deţinătorii de arme, români
În aproximativ 90 la sută din cazuri, deţinătorii ilegali au fost români, restul provenind din Portugalia, Italia, Republica Moldova, Germania, SUA, Turcia, Ucraina, Slovacia, Anglia, Spania şi Israel.
În cadrul cercetărilor efectuate de poliţiştii de frontieră cei depistaţi au declarat că nu ştiau prevederile legale în domeniu, armamentul şi muniţia depistate asupra lor fiind achiziţionate pentru autoapărare (în cazul cetăţenilor români) sau pentru a fi folosite în cadrul acţiunilor de vânătoare la care erau invitaţi (în cazul cetăţenilor străini).
Principalele descoperiri au fost înregistrate în punctele de trecere a frontierei, în special cele de la graniţa cu Bulgaria (72 la sută din cazuri) şi în aeroporturi (în principal Punctul de Trecere a Frontierei "Henri Coandă").
Contribuţie la prinderea unui dintre cei mai mari traficanţi de armament
Poliţiştii de frontieră din cadrul Direcţiei de Combatere a Infractionalităţii Transfrontaliere au contribuit decisiv, în luna martie, la prinderea lui Viktor Bout, unul dintre cei mai mari traficanţi de armament din lume.
În cadrul acţiunilor realizate cu anchetatorii de la Drug Enforcement Administration (DEA) din SUA veniţi la Bucureşti, poliţiştii de frontieră români au stabilit mai multe variante de acţiune pentru prinderea lui Bout, despre care existau informaţii că ar fi interesat să se întâlnească cu nişte "beneficiari de armament", cetăţeni străini, inclusiv în România. În acest sens, sub coordonarea procurorilor au fost monitorizate discuţiile purtate între Bout, unul dintre "locotenenţii" săi şi investigatorii sub acoperire cu privire la efectuarea unui transport de arme în Columbia, în valoare de cinci milioane de dolari, încercându-se, totodată, "atragerea" lui în România pentru a fi reţinut.
Probele obţinute în urma activităţilor informativ operative desfăşurate în România, cu sprijinul Poliţiei de Frontieră Române, au condus la arestarea, la Bangkok şi incriminarea lui Viktor Bout pentru conspiraţie şi asociere în vederea traficării ilegale de armament către organizaţii teroriste străine.
Tot în luna martie, poliţiştii de frontieră din cadrul PTF Giurgiu au depistat un bucureştean - Mihai V. (30 de ani) - care intenţiona să intre în ţară cu patru pistoale cu gaze, marca Ekol şi 140 cartuşe, pentru care nu avea autorizaţiile legale necesare. Bărbatul a declarat că a cumpărat armele şi muniţia din Bulgaria şi intenţiona să le vândă unor persoane din Bucureşti.