Autorităţile italiene vor informa partea română despre prezenţa pe teritoriul Italiei a minorilor neînsoţiţi şi se obligă să asigure acestora protecţie specială, până la momentul repatrierii, conform unui acord inter-guvernamental încheiat, în iunie, de cele două ţări şi aprobat, ieri, de Guvern.
La rândul lor, autorităţile române, prin intermediul misiunilor diplomatice şi oficiilor consulare, sunt obligate să efectueze demersurile necesare pe lângă autorităţile străine în vederea obţinerii unei măsuri de protecţie adecvate până la momentul repatrierii minorului.
Minorului neînsoţit îi sunt garantate drepturile privind şederea temporară, asistenţa sanitară şi orientarea şcolară, conform documentului.
Acordul este valabil pentru o perioadă de trei ani şi va fi reînnoit pentru perioade de câte un an, dacă în termen de trei luni înainte de expirarea fiecărei perioade de valabilitate nu este denunţat de nici una dintre părţi.