Premierul Călin Popescu Tăriceanu a convocat pentru astăzi, la ora 10.00, o şedinţă de Guvern pentru aprobarea unor fonduri de urgenţă destinate sprijinirii populaţiei şi refacerii infrastructurii din localităţile afectate de inundaţii.
Victor Paul Dobre, secretar de stat în Ministerul Internelor şi Reformei
Ministrul Finanţelor, Varujan Vosganian, a anunţat, ieri, că există un fond de intervenţie rapidă de 6 milioane lei (60 de miliarde de lei vechi) pentru sinistraţii din nordul ţării, această sumă putând fi suplimentată dacă va fi necesar.
Vosganian a mai spus că ajutoarele de urgenţă care au fost deja acordate persoanelor afectate de inundaţii au fost asigurate din fondurile de stat.
În cadrul aceleaşi conferinţe, secretarul de stat din MIRA, Victor Paul Dobre, a precizat şi că sinistraţii au primit 284.000 de litri de apă minerală, 24.000 de kilograme de zahăr şi 26.455 de litri de ulei, precum şi peste 55.000 de kilograme de conserve, 107.000 de pâini, 6.650 de pături şi câte 7,5 tone de paste făinoase şi mălai.
Premierul Tăriceanu a anunţat, duminică, la finalul şedinţei comitetului pentru situaţii de urgenţă, că pentru persoanele afectate de inundaţii vor fi scoase produse de primă necesitate de la rezervele de stat.
El a arătat că fondurile pentru refacerea infrastructurii inundate vor fi alocate imediat după retragerea apelor şi evaluarea pagubelor.
Referindu-se la măsurile Guvernului sau ale autorităţilor locale pentru zonele inundate, preşedintele Băsescu a declarat că speră că nu se vor cere mai întâi evaluări pentru ca apoi să se organizeze licitaţii, în condiţiile în care există prevederi legale pentru situaţii de urgenţă. „Eu cred că cel mai important lucru care trebuie făcut acum este asigurarea resursei financiare care să fie îndreptată pe două paliere: cel al restabilirii funcţionalităţii infrastructurilor şi, doi, acordării de sprijin familiilor care sunt în dificultate", a precizat şeful statului.