Ministerul Afacerilor Externe recomandă turiştilor români care doresc să intre în Turcia pe cale maritimă să solicite viza turistică direct la oficiile diplomatice şi consulare ale Turciei în România sau în străinătate, înainte de a pleca din ţară.
MAE precizează într-un comunicat remis, ieri, că la frontiera maritimă a Turciei obţinerea vizei poate dura mai mult decât la cea terestră, întrucât viza nu se acordă direct solicitanţilor, la debarcare, ci doar prin intermediul firmelor de agenturare - firme care preiau ambarcaţiunile şi le conduc în port, îndeplinind toate formalităţile necesare pentru intrarea pe teritoriul Turciei. Ca atare, mulţi turişti pot fi nevoiţi să îşi întârzie plecarea către ţară, avertizează MAE.
Ministerul de Externe explică de asemenea că a ales să fac această recomandare deoarece s-a înregistrat o creştere a numărului de turişti români care doresc să intre pe teritoriul Turciei la bordul unei ambarcaţiuni şi solicită viza turistică, urmând să îşi continue călătoria cu un alt mijloc de transport către casă.
În România cererile de viză se pot adresa la Ambasada Turciei din Bucureşti şi la Consulatul General al Turciei din Constanţa.