Paşapoartele electronice vor fi realizate de către Imprimeria Naţională, fără ca RA-APPS să mai organizeze licitaţia de selectare a unei firme producătoare, decizia fiind luată de Guvern, după ce Comisia Europeană (CE) a atenţionat România asupra întârzierii în punerea în circulaţie a documentelor.
Decizia a fost luată în şedinţa de ieri a Guvernului, prin ordonanţă de urgenţă.
Regia Patrimoniului Protocolului de Stat (RA-APPS) a fost abilitată, în 2006, să organizeze o licitaţie pentru selectarea firmei care va produce paşapoartele, care aveau iniţial termen de punere în circulaţie 1 ianuarie 2007. Licitaţia a fost însă contestată de mai multe ori, astfel încât Regia nu a reuşit să încheie un contract, iar termenul a fost prelungit succesiv până la 31 decembrie 2008.
Comisia Europeană a transmis autorităţilor de la Bucureşti, în toamna anului trecut, o scrisoare prin care erau semnalate întârzieri în aplicarea regulamentului UE privind documentele de călătorie.
Guvernul a decis, în şedinţa de ieri, prin ordonanţă de urgenţă să încredinţeze Imprimeriei Naţionale producerea, cu titlu de exclusivitate, şi punerea în circulaţie a paşapoartelor electronice, permiselor de conducere şi certificatelor de înmatriculare, cărţilor de identitate, a colantului uniform de viză, precum şi a altor documente ale căror specificaţii sunt clasificate secret UE.
Titulatura de "paşaport electronic" este dată de autorităţi paşaportului diplomatic, de serviciu sau celui simplu, care permite stocarea electronică a datelor biometrice ale titularului, precum amprenta digitală şi imaginea facială.
În anunţul de licitaţie emis de RA-APPS se prevedea realizarea unui număr minim de 2,08 milioane de documente - cu posibilitatea de extindere până la cel mult zece milioane de unităţi -, contractul fiind estimat la aproximativ 89 milioane de euro.
(26 iun 2008, 20:37:52