Una dintre realizările importante pentru România ale preşedinţiei slovene a UE a fost simplificarea acordării de vize pentru Australia pentru români, bulgari şi polonezi, a declarat, ieri, David Brozina, consilier pentru probleme europene al ministrului sloven de Interne.
Preşedinţia slovenă a Uniunii Europene a negociat cu Australia un acord privind transferul de date personale ale cetăţenilor europeni, iar în urma negocierilor Australia a anunţat, începând din 16 iunie, şi simplificarea sistemului de acordare a vizelor pentru cetăţenii celor trei state europene.
Slovenia consideră drept un alt moment important al preşedinţiei UE, care se încheie la 1 iulie, şi declaraţia comună a Bulgariei şi României privind coordonarea eforturilor în vederea aderării la spaţiul Schengen, dar şi acordul privind transpunerea la nivel european a Convenţiei de la Prum, care urmează să fie semnat în cursul zilei de luni, la Luxemburg.