Senatul a adoptat, ieri, o propunere legislativă iniţiată de senatori şi deputaţi aparţinând tuturor formaţiunilor politice, potrivit căreia, începând cu anul şcolar 2009-2010, fiecare elev de liceu primeşte un memory-stick de 5 GB, atunci când i se repartizează calculatorul.
Senatul a adoptat, cu 71 de voturi "pentru", 4 voturi "împotrivă" şi o abţinere, proiectul de lege pentru completarea art. 174 din Legea învăţământului nr.84/1995, iniţiat de senatori şi deputaţi aparţinând tuturor partidelor politice şi formaţiunilor minorităţilor naţionale din Parlament.
Potrivit acestui act normativ, "în vederea facilitării accesului la procesul educativ în format electronic, se acordă fiecărui elev de liceu, odată cu repartizarea calculatorului, un dispozitiv de memorie detaşabil, tip USB, cu o capacitate de stocare de minimum 4 GB".
Legea arată că modalităţile de achiziţie şi de distribuire a memory-stick-urilor se stabilesc prin hotărâre a Guvernului, astfel încât acestea să fie acordate începând cu anul şcolar 2009-2010.
În termen de 3 luni de la adoptarea acestei legi de către Parlament, Ministerul Educaţiei va supune spre aprobare Guvernului măsurile necesare pentru achiziţia şi distribuirea memory-stick-urilor.
Senatul este Camera Decizională în cazul acestui act normativ.
(18 iun 2008, 11:32:48