Ioana Maria Vlas, fost preşedinte al SOV Invest, a fost condamnată, ieri, de Tribunalul Bucureşti, la opt ani de închisoare pentru înşelăciune în dosarul Fondului Naţional de Acumulare (FNA), instanţa constatând, totodată, prescripţia pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată.
Instanţa i-a interzis Ioanei Maria Vlas anumite drepturi pe o perioadă de cinci ani după executarea pedepsei.
În cazul Ioanei Maria Vlas, instanţa a dedus din pedeapsă aproape cinci ani, perioada în care aceasta a stat în arest preventiv, respectiv din 14 octombrie 2003 până în 7 aprilie 2008.
Magistraţii Tribunalului Bucureşti au mai constatat că Unicredit Ţiriac Bank, CEC şi Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare nu au calitatea de părţi responsabile civilmente în cauză, iar Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Bancare nu are calitate de parte civilă.