Guvernul va înfiinţa o bursă de jurnalism "Monica Lovinescu", detaliile acestui proiect urmând să fie stabilite în perioada imediat următoare, a anunţat, ieri, la Paris, premierul Călin Popescu Tăriceanu.
El a amintit gestul criticului literar de a dona statului român casa deţinută la Paris şi a arătat că locuinţa ar putea fi utilizată de cursanţii care vor beneficia de această bursă.
"Gestul pe care l-a făcut îl apreciez foarte mult şi va fi acompaniat din partea Guvernului de proiectul creării unei burse de jurnalism «Monica Lovinescu», care ar putea beneficia, evident, de casa pusă la dispoziţie şi care ar putea fi utilizată de viitorii cursanţi", a spus Tăriceanu.
Premierul a afirmat din nou că regretă decesul criticului literar.
"Sunt unul dintre cei care, în perioada comunistă, ascultând postul de radio Europa Liberă, i-am auzit de nenumărate ori vocea cu comentarii şi analize foarte serioase, profunde", a mai spus Tăriceanu.