Organizarea de petreceri şi utilizarea de aparatură muzicală ce deranjează liniştea publică, după ora 22.00, în corturi sau în spaţiu neacoperit, din perimetrul apropiat imobilelor cu destinaţia de locuinţă, se sancţionează cu amendă de la 500 la 1.500 de lei, au decis, ieri, deputaţii jurişti.
Deputaţii din Comisia juridică au adoptat, astfel, un nou articol la Legea 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, prin care stabilesc cuantumul amenzii contravenţionale pentru cei care deranjează ordinea publică prin organizarea unor astfel de petreceri, după ora 22.00.
Noul articol prevede o amendă contravenţională de la 500 la 1.500 lei pentru "organizarea de petreceri şi utilizarea de aparatură muzicală la intensitate de natură a tulbura liniştea locuitorilor, în corturi, alte amenajări sau în spaţiu neacoperit, situate în perimetrul apropiat imobilelor cu destinaţia de locuinţă sau cu caracter social, în mediul urban", dacă acestea se petrec după ora 22.00.
"Parangheliile, după ora 22.00, dintre blocuri, din spaţiile publice, din grădini, de sub cort, care pot deranja liniştea celor care au dreptul la linişte după ora 22.00, sunt interzise de lege şi sancţionate contravenţional", a declarat preşedintele Comisiei juridice, deputatul PC Sergiu Andon, explicând implicaţiile noului articol adoptat de deputaţii jurişti.
Plenul Senatului a adoptat, la jumătatea lunii martie, iniţiativa legislativă de modificare a legii 61/1991. Camera Deputaţilor este forul decizional în cazul acestui proiect legislativ.