Premierul Călin Popescu Tăriceanu a declarat, ieri, că la summit-ul NATO va discuta cu preşedintele SUA, George W. Bush, despre problema eliminării vizelor de care au nevoie cetăţenii români pentru a călători în Statele Unite ale Americii.
Întrebat dacă va discuta cu preşedintele Bush despre problema ridicării vizelor pentru SUA, premierul a răspuns: "Voi avea o agendă de discuţii politice cu Bush, care va include şi această chestiune".
Premierul a spus că în momentul de faţă mai multe ţări membre UE ai căror cetăţeni au nevoie de viză încearcă împreună să determine eliminarea lor. În plus, România ar merita din plin ridicarea vizelor dacă s-ar lua în considerare eforturile depuse de autorităţi şi populaţie în ultima perioadă, a spus premierul.
"Există în momentul de faţă, la nivelul UE, o tendinţă de a ne concentra efortul şi de a avea o colaborare comună a tuturor statelor membre ale UE asupra programului Visa Waiver al Statelor Unite ale Americii. Faţă de eforturile pe care România le-a făcut şi de simpatia de care se bucură Statele Unite în rândul populaţiei româneşti, m-aş fi aşteptat la o atitudine diferită a autorităţilor americane, ca această restricţie să fie ridicată şi să beneficiem de libertatea de a călători în Statele Unite toţi cetăţenii români, aşa cum o fac şi cei din alte state ale Uniunii Europene", a afirmat Călin Popescu Tăriceanu.
Preşedintele Statelor Unite ale Americii, George W. Bush, însoţit de Laura Bush, se va afla în România în perioada 1 - 4 aprilie, pentru a participa la summit-ul NATO de la Bucureşti. Cu această ocazie, preşedintele american se va deplasa în judeţul Constanţa, urmând să aibă consultări, în 2 aprilie, cu preşedintele Traian Băsescu, la Neptun, iar la finalul întâlnirii cei doi şefi de stat vor susţine o conferinţă de presă comună.