România a înaintat Comisiei Europene (CE) o scrisoare privind stadiul implementării sistemului care gestionează subvenţiile din agricultură, precum şi decizia autorităţilor de a începe acordarea plăţilor din fonduri UE.
"În urma discuţiilor avute în Consiliu (Consiliul de Miniştri ai Agriculturii din UE, desfăşurat în perioada 17-18 martie, la Bruxelles - n.r.) de ministrul român Dacian Cioloş cu comisarul pentru agricultură, Mariann Fischer Boel, a fost înaintată Comisiei Europene o scrisoare prin care este prezentat stadiul implementării Sistemului Integrat de Administrare şi Control (IACS), precum şi decizia autorităţilor române de a demara plăţile directe", se arată într-un comunicat al Ministerului Agriculturii.
Potrivit estimărilor Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură (APIA), autorizarea plăţilor va începe în această săptămână, urmând ca acordarea subvenţiilor pe suprafaţă să fie finalizată la sfârşitul lunii mai. Acestea sunt plăţi aferente anului 2007, de circa 50 de euro pe hectar, la care se adaugă plăţi complementare de la bugetul de stat.
Funcţionarea sistemului de gestionare a subvenţiilor UE a adus România aproape de aplicarea clauzei de salvgardare, însă Comisia a decis, în luna decembrie a anului trecut, să nu aplice această sancţiune, care ar fi însemnat reducerea cu 25% a fondurilor alocate pentru subvenţii în 2007.