Liderii PSD au propus PNL, la întâlnirea de vineri, un pact de neagresiune la alegerile locale şi susţinerea reciprocă a candidaţilor din turul doi, au declarat, ieri, pentru MEDIAFAX, surse din cele două partide.
Social-democraţii le-au propus liberalilor semnarea unui pact de neagresiune la alegerile locale şi susţinerea reciprocă a candidaţilor ajunşi în turul doi, au declarat, ieri, surse din cele două partide, relatând discuţiile care au avut loc în şedinţele conducerilor PSD, respectiv în PNL, pe tema întâlnirii de vineri, dintre liderii social-democraţi şi cei liberali.
Potrivit surselor citate, propunerea prevedea posibilitatea reactualizării pactului de neagresiune şi în campania electorală pentru alegerile parlamentare, în funcţie de rezultatele din alegerile locale şi de "eventualitatea estimării unui guvern PSD-PNL" ulterior alegerilor parlamentare.
Surse din PSD au declarat, pentru MEDIAFAX, că cea mai mare parte a liderilor social-democraţi prezenţi la şedinţa de ieri a Biroului Permanent Naţional au primit cu reticenţă propunerea pe care Mircea Geoană, Adrian Năstase şi Ion Iliescu au făcut-o liberalilor.
Sursele citate au mai arătat că nici la nivelul conducerii PSD, nici la PNL nu a fost luată o decizie cu privire la pactul de neagresiune, preconizându-se o nouă întâlnire la vârf între liberali şi social-democraţi, cel mai probabil la sfârşitul acestei săptămâni.
Preşedintele PSD, Mircea Geoană, a informat BPN, ieri, despre întâlnirea pe care a avut-o, alături de alţi lideri ai PSD, cu conducerea PNL.
Surse din PSD au arătat că, potrivit lui Geoană, la întâlnirea PSD-PNL nu s-a ajuns la o înţelegere privitoare la o posibilă colaborare politică între social-democraţi şi liberali, liderii PNL arătând că un mesaj cu privire la o apropiere PNL-PSD ar dezavantaja partidul condus de Tăriceanu.
Aceleaşi surse au mai arătat că liderii PNL nu au formulat un refuz categoric la propunerea privitoare la colaborare cu social-democraţii, dar au solicitat un răgaz pentru a da un răspuns.
Boc: Tăriceanu a trădat
Liderul PDL, Emil Boc, a declarat, ieri, că preşedintele PNL, Călin Popescu Tăriceanu, a trădat electoratul Alianţei D.A., pentru că stă la masă cu Ion Iliescu şi Adrian Năstase, pregătind restauraţia regimului condus de cei doi reprezentanţi ai PSD.
"Acum câteva ore, PNL propunea coagularea forţelor de dreapta, uitând că în week-end au propus coagularea forţelor de stânga. Oare în ce tabără se mai află PNL, în cea în care stă la masă cu Iliescu şi Năstase, sau în alta, în care s-au trezit dimineaţa şi vor să fie de dreapta?", a spus Emil Boc.
El a susţinut că liberalii, împreună cu Ion Iliescu şi Adrian Năstase, pregătesc restauraţia regimului celor doi reprezentanţi ai PSD, "cu complicitatea directă a lui Tăriceanu şi a celorlalţi membri din conducerea PNL".
Boc a spus că Tăriceanu, a trădat "încă o dată" electoratul Alianţei D.A. şi s-a întrebat ce le mai poate spune liderul PNL celor care l-au votat în 2004, "când el astăzi stă la masă cu Iliescu şi Năstase şi negociază".
În opinia liderului democrat-liberal, "cuplul Tăriceanu-Iliescu va compromite orice discuţie democratică şi a compromis votul dat Alianţei".
(12 mar 2008, 08:23:11