Funcţionarii publici afiliaţi la Sed Lex organizează, astăzi, o grevă japoneză de două ore, cerând elaborarea urgentă a unei hotărârii de Guvern privind avansarea funcţionarilor publici, a legii salarizării unitare a bugetarilor şi negocierea grilelor de salarizare.
Consiliul Unional al Alianţei Sed Lex - din care fac parte sindicalişti din administraţia publică locală, finanţe, muncă şi protecţie socială, statistică - a hotărât începerea acţiunilor de protest la nivel naţional, cerând Guvernului elaborarea de urgenţă a hotărârii privind avansarea funcţionarilor publici şi a personalului contractual, "având în vedere că Executivul este într-o întârziere de zece luni", declara, ieri, preşedintele Sed Lex, Vasile Marica.
Sindicaliştii solicită, de asemenea, elaborarea legii salarizării funcţionarilor publici şi a personalului contractual. "Numai o creştere salarială de 20 la sută poate permite elaborarea noii legi pe principii noi şi o ierarhizare corectă a funcţiei publice", preciza Marica.
O altă cerere a sindicaliştilor se referă la negocierea grilelor de salarizare, astfel încât să fie redus decalajul dintre maximele şi minimele salariale în sistem.
Potrivit liderului sindical, astăzi, între orele 8.30 şi 10.30 toţi membrii de sindicat vor purta o banderolă albă pe braţ, urmând să înceapă discuţiile cu celelalte sindicate din structurile bugetare (învăţământ, sănătate) pentru a organiza împreună acţiuni de protest.
Marica spunea că dacă nu vor fi găsite soluţii de rezolvare a cererilor, sindicaliştii ar putea declanşa acţiuni de protest mai ample care pot duce la perturbarea activităţii de relaţii cu publicul a instituţiilor statului.
Şi Federaţia Naţională a Sindicatelor din Administraţie (FNSA) anunţa, la începutul lunii februarie, că va organiza în 25 şi 28 februarie o grevă japoneză şi o grevă de avertisment de două ore şi va strânge semnături pentru greva generală, sindicaliştii fiind nemulţumiţi de creşterile salariale propuse de Executiv.