Federaţia Naţională a Sindicatelor din Administraţia Locală ameninţă cu declanşarea conflictului de muncă dacă va fi aprobată Ordonanţa de Urgenţă care modifică Legea privind contractul colectiv de muncă, apreciind că prin aceasta sindicaliştii nu vor mai putea negocia alte drepturi salariale.
Federaţia Naţională a Sindicatelor din Administraţia Locală (FNSAL) cere Guvernului să renunţe la Ordonanţa de Urgenţă de modificare a Legii 130/1996 privind contractul colectiv de muncă, arătând că aceste modificări vor "îngrădi" drepturile funcţionarilor publici şi personalului contractual din acest domeniu la negocierea primei de vacanţă, a celui de-al treisprezecelea salariu sau a orelor suplimentare.
Potrivit federaţiei sindicale, personalul din administraţia publică este singura categorie de bugetari care nu poate presta nici un fel de muncă, fie plătită sau neplătită, în timpul liber, acesta fiind principalul motiv pentru care sindicaliştii resping propunerile de modificare a Legii contractului colectiv de muncă.