Liderii celor patru federaţii din învăţământ s-au întâlnit, marţi seară, cu ministrul Educaţiei, Cristian Adomniţei, pentru a discuta despre creşterile salariale din sistem, ultima ofertă, de 11 la sută în două tranşe, nefiind acceptată de partea sindicală. Conducerea Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI) a anunţat, ieri, că a respins oferta Guvernului privind creşterile salariale pentru personalul din educaţie în 2008, respectiv 6 la sută de la 1 aprilie şi 5 la sută de la 1 octombrie.