Organizaţia de femei a PDL va propune ca pachetul legilor educaţiei să prevadă constituirea contului bancar al fiecărui nou-născut, care să fie deschis de stat cu 500 de euro şi alimentat de părinţi şi alte persoane fizice, utilizat de copil exclusiv pentru educaţie începând cu vârsta de 16 ani.
Preşedinta Organizaţiei de Femei a PDL, Sulfina Barbu, a declarat, sâmbătă, că pachetul de legi privind educaţia este incomplet, iar abordarea Ministerului Educaţiei este neserioasă, pentru că în documentaţia respectivă se regăseşte de 31 de ori formularea: „conform unei metodologii pe care ministerul o va prezenta ulterior”.
Ea a arătat că organizaţia are patru propuneri de modificare a legilor educaţiei.
Prima ar fi constituirea contului bancar personal de educaţie, pentru fiecare nou născut, deschis de stat cu un depozit de 500 de euro. Acest cont ar urma să alimentat ulterior de către părinţi şi persoane fizice, iar sumele respective să fie deductibile din impozitul de venit. Copilul ar urma să utilizeze contul exclusiv pentru educaţie, începând cu vârsta de 16 ani.
A doua propunere vizează creşterea substanţială a salarizării din învăţământ, introducându-se conceptul de salariu mediu al cadrului didactic, egal cu 1,31% din PIB pe locuitor.
A treia propunere se referă la flexibilizarea curriculei şcolare, astfel încât să se acorde şcolilor dreptul de a decide o parte din disciplinele ce se pot preda în acea unitate de învăţământ. Astfel, potrivit Sulfinei Barbu, ar trebui să existe aproximativ 70-80% discipline obligatorii, iar restul de 20-30% din disciplinele predate să fie decise de şcoala respectivă, în funcţie de necesităţile zonei.
A patra propunere vizează accesul garantat la liceu, prin acordarea autonomiei liceelor în ceea ce priveşte procedurile de admitere.