Autoritatea Naţională pentru Tineret (ANT) a lansat, ieri, în dezbatere publică noul proiect de metodologie pentru finanţarea proiectelor de tineret, bugetul alocat în acest sens fiind de 350.000 lei, cu 20 la sută mai mare faţă de cel de anul trecut.
În noul proiect de metodologie s-a ţinut cont de solicitările organizaţiilor nonguvernamentale de tineret exprimate în întâlnirile zonale care au avut loc în perioada noiembrie-decembrie 2007, termenul limită pentru primirea sugestiilor fiind 20 ianuarie 2008.
Proiectul de act normativ a stabilit ca temă de concurs "Stimularea participării tinerilor la viaţa societăţii", raportându-se la una din direcţiile de acţiune în domeniul tineretului din Planul Strategic al Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului (MECT), implicarea tinerilor în viaţa publică, şi se încadrează în Programul de susţinere a acţiunilor de tineret.
Potrivit proiectului, pot fi finanţate mai multe tipuri de proiecte, cum ar fi: stagii, cursuri, concursuri, campanii, târguri, simpozioane, seminarii, mese rotunde, bănci de date, pagini WEB, caravane sau tabere tematice.