Preşedintele Traian Băsescu va avea, astăzi, la Palatul Cotroceni, o întâlnire cu reprezentanţii sindicatelor şi cei ai Guvernului, informează Administraţia prezidenţială.
De altfel, Preşedinţia anunţa încă din 28 decembrie 2007 că preşedintele Traian Băsescu va media între Guvern şi sindicate în cadrul unei întâlniri care va avea loc în 7 ianuarie 2008, la ora 11.00, la Palatul Cotroceni.
Un comunicat al Preşedinţiei dat publicităţii atunci preciza că întâlnirea a fost convenită şi cu primul-ministru.
Liderii celor patru mari confederaţii sindicale s-au întâlnit, în 28 decembrie, cu preşedintele Traian Băsescu pentru a-i cere să nu promulge Legea bugetului de stat pe 2008 în forma aprobată de Parlament şi să o retrimită Legislativului pentru a introduce amendamentele sindicatelor. "În timpul discuţiilor avute astăzi (28 decembrie 2007 - n.r.), la Palatul Cotroceni, cu liderii centralelor sindicale, aceştia au ridicat o serie de obiecţii privind politica economică şi socială a guvernului, solicitând intervenţia preşedintelui României", se arăta în comunicatul Preşedinţiei.
Anunţul privind întâlnirea Guvern - sindicate ce urmează să aibă loc luni a fost făcut într-un comunicat din 28 decembrie care informa că şeful statului a promulgat Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe 2008, dar nu şi Legea bugetului de stat. Bugetul de stat pe anul 2008 a fost promulgat de şeful statului în 31 decembrie 2007.