Guvernul a aprobat, ieri, hotărârea prin care salariul minim pe economie este stabilit pentru anul viitor la 500 lei, în primul semestru, şi la 540 lei, în al doilea semestru, conform negocierilor cu reprezentanţii sindicatelor, au declarat surse ministeriale.
Hotărârea Guvernului specifică în mod clar că salariul minim va fi majorat la 540 lei dacă indicatorii economici vor fi cei prevăzuţi de Comisia Naţională de Prognoză.
Reprezentanţii Guvernului şi cei ai sindicatelor şi patronatelor au convenit, luni, ca din 2008 să fie un singur salariu minim unic pe economie, în primul semestru nivelul acestuia fiind de 500 de lei, iar din semestrul al doilea, dacă indicatorii economici vor permite, acesta să ajungă la 540 lei.
Ministrul Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse, Paul Păcuraru, a declarat, la finalul celei de-a şaptea întâlniri cu reprezentanţii sindicatelor şi cu cei ai patronatelor, că anul 2008 va începe cu un nivel al salariului minim de 500 de lei şi că în semestrul doi, în funcţie de evoluţia Produsului Intern Brut, a inflaţiei şi productivităţii muncii, acesta ar putea să crească până la 540 de lei.
"Guvernul a convenit asupra acestui lucru, iar valoarea pe care o vom avea în hotărârea de Guvern va fi şi în Contractul Colectiv de Muncă la nivel naţional. Cred că lucrurile sunt pe făgaşul bun", a spus Păcuraru.
Proteste.
Membri ai confederaţiilor sindicale au pichetat, ieri, sediile prefecturilor din ţară, acţiunea fiind anunţată la începutul lunii decembrie, atunci când au decis declanşarea conflictului de muncă nemulţumiţi în principal de oferta privind salariul minim pe 2008.
Acest protest face parte din cadrul unui program de acţiuni sindicale ce include pichetări locale, grevă de avertisment cu oprirea lucrului pentru o jumătate de oră în toate sectoarele de activitate şi un miting la Bucureşti, în perioada discutării în Parlament a bugetelor pe anul 2008.
Sindicaliştii doresc, în principal, majorarea salariului minim pe economie la 540 de lei şi reducerea contribuţiilor angajatorilor pentru ca aceste cheltuieli să fie transferate salariaţilor.