Rusia a început joi să treacă pe lista neagră site-uri de Internet, după adoptarea în acest an a unei legi controversate vizând blocarea anumitor site-uri, denunţată de observatori drept o tentativă de a cenzura Internetul, informează AFP.
Şase site-uri având un conţinut de pornografie infantilă au fost incluse deja în registrul federal care reglementează activitatea site-urilor de Internet ce conţin informaţii interzise prin lege, a precizat, într-un comunicat, agenţia rusă de supraveghere a mass-media Roskomnadzor.
Lista site-urilor interzise este publicată de zapret-info.gov.ru.
Aprobată la mijlocul lunii iulie de cele două camere ale Parlamentului rus, această lege are oficial ca obiectiv protejarea minorilor de informaţiile "periculoase" şi vizează site-urile de pornografie cu caracter pedofil, care promovează consumul de droguri sau care prezintă sfaturi pentru sinucidere.
De asemenea, aceasta permite blocarea site-urilor considerate "extremiste" de către justiţia rusă.
Unii se tem că va permite blocarea unor site-uri ale opoziţiei, în contextul în care Internetul este, pentru moment, singurul spaţiu veritabil de dezbatere politică în Rusia.
"În ciuda numeroaselor critici exprimate la adresa acestei legi, se constată absenţa oricărei voinţe politice pentru a clarifica aceste dispoziţii contradictorii şi pentru a elimina aspectele care desfiinţează libertatea", a afirmat, într-un comunicat, organizaţia Reporteri fără Frontiere.
Pentru a protesta faţă de acest text, site-ul rus al Wikipedia şi-a întrerupt funcţionarea pentru 24 de ore, iar motorul de căutare Yandex.ru a afişat pe pagina sa de întâmpinare sloganul "Totul va fi găsit" având cuvântul "totul" marcat cu o cruce roşie. Ulterior, legea a devenit mai puţin dură.
În septembrie, ministrul rus al Comunicaţiilor, Nikolai Nikiforov, a avertizat că în virtutea acestei legi Youtube ar putea fi complet blocat în Rusia din cauza filmului antiislam "Innocence of Muslims" ("Inocenţa musulmanilor").