Situaţia de la centrala nucleară de la Fukushima rămâne "imprevizibilă", a avertizat vineri premierul japonez, Naoto Kan, la două săptămâni de la tsunamiul care a avariat grav mai multe reactoare şi a provocat scurgeri radioactive, relatează AFP.
"Situaţia rămâne imprevizibilă. Lucrăm pentru ca situaţia să nu se înrăutăţească. Trebuie să fim extrem de vigilenţi", a declarat Kan în cadrul unei conferinţe de presă.
Operatorul centralei, Tokyo Electric Power (TEPCO), a recunoscut, vineri, că operaţiunile de răcire a reactoarelor cu ajutorul tunurilor de apă şi lucrările de repunere în funcţiune a pompelor cu apă electrice avansează lent din cauza pericolului de la faţa locului, la o zi de la spitalizarea unor angajaţi puternic iradiaţii.
TEPCO a avertizat, de asemenea, că incinta Reactorului 3 al centralei, care conţine barele de combustibil, ar putea fi avariată.
Kan şi-a exprimat respectul "faţă de toţi cei care şi-au unit forţele pentru a face faţă celei mai grave crize care afectează Japonia după al II-lea Război Mondial".
Seismul şi tsunamiul din 11 martie s-au soldat cu cel puţin 10.066 de morţi, iar 17.443 de persoane sunt în continuare dispărute.
"La două săptămâni după dezastru, îndemn pe toată lumea să dea dovadă de solidaritate pentru depăşirea acestei crize", afirmă premierul.