Liderul libian, Muammar Kadhafi, sugerează, într-un interviu difuzat ieri dimineaţă de canalul de ştiri francez LCI, că ar putea lua legătura cu liderul reţelei Al-Qaida, Muammar Kadhafi, pentru a lansa represalii, relatează TF1, în pagina electronică.
Întrebat dacă intenţionează să adopte "represalii" împotriva Franţei, pe care o acuză, alături de celelalte ţări occidentale, că organizează un complot împotriva ţării sale, liderul libian a declarat laconic "vom vedea", declarându-se încrezător în viitoare "vizite" în Europa odată ce "totul se va termina".
În acest interviu, Kadhafi afirmă că ar putea lua legătura cu cel pe care îl consideră "inamicul comun" al Libiei şi occidentalilor, Osama ben Laden, pentru a se răzbuna.
El a explicat de la începutul revoltei că aceasta este organizată de Al-Qaida. În acest interviu, el a declarat acest lucru de mai multe ori, după care a ameninţat că ar putea să schimbe strategia şi să se alieze cu mişcarea teroristă.
Forţele lui Muammar Kadhafi au accentuat marţi presiunea asupra rebelilor, bombardând din aer şi de la sol poziţiile din estul Libiei şi luptându-se cu insurgenţii în vest.