Un preot italian de la periferia Romei a fost condamnat joi la 15 ani şi patru luni de închisoare de tribunalul penal din capitala italiană pentru că a abuzat şapte copii între 1998 şi 2008, a anunţat presa italiană, citată de AFP.
Vaticanul a ţinut să precizeze, prin vocea purtătorului său de cuvânt, părintele Federico Lombardi, că parohia preotului, Selva Candida, nu depinde de dioceza Romei, al cărei episcop este Papa, ci de cea vecină din Porto şi Santa Rufina.
Parchetul a cerut 18 ani de închisoare pentru acte sexuale cu minori, violenţe sexuale şi incitare la prostituţie a unui minor împotriva lui Don Ruggero Ciotti, în timp ce unul dintre avocaţii săi, Patrizio Spinelli, a cerut eliberarea clientului său pe motiv "că nu există dovezi sigure împotriva lui".
Preotul a fost condamnat pentru că a abuzat şi violat timp de zece ani copii care i-au fost încredinţaţi, în special în timpul excursiilor în camping organizate de parohie.