Nici o acţiune militară care să implice nave americane nu este prevăzută în Libia, a declarat, luni, la Geneva secretarul american de Stat, Hillary Clinton, citată de AFP.
"Aşa cum ştiţi, avem forţe navale în Marea Mediterană", a declarat ea, în cadrul unei conferinţe de presă la Geneva, după sesiunea anuală a Consiliului pentru Drepturile Omului.
"Credem că va fi nevoie să sprijinim intervenţiile umanitare, ştim de asemenea că vor fi necesare probabil, din nefericire, pentru misiuni de salvare", a adăugat Clinton.
"Ne aşteptăm să vedem libieni şi alte persoane blocate în Libia" înfruntând "pericolele mării", a dezvăluit ea, dar "nu există o acţiune militară care să implice nave americane", a insistat secretarul de Stat.
Clinton urmează să părăsească Geneva în cursul serii, pentru a merge la Washington.